Cursa de sobolan

Nu stiu cand a fost ultima data cand am stat sa ma gandesc in ce cursa am intrat in cei aproape 10 ani de cand am decis sa parasesc Romania pentru a incerca succesul peste ocean.
Ma gandesc ca aici timpul trece mult mai repede sau asta e un sentiment care vine o data cu inaintarea in varsta.
In studentie, nu imi doream decat sa trec de sesuine si vacante cat mai lungi. Aici cu cele 3 saptamani de concediu, imi amintesc exact nebunia y2k si multe alte evenimente (911/katrina). Viata in America o poti compara cu cea a bietului hamster care tot alearga pe roata sau o alta comparatie reusita e cea a persoanei care alearga pe treadmill.
Dintotdeauna am trait la intamplare, am dat cu banul cand am ales liceul. La facultate la fel si uite asa cu putina bafta am ajuns sa traiesc printre americani.
Astora le place sa traiasca programati ca roboteii. Servici de la 8-5, 1-2 ore trafic si dupa acasa pe tv si dupa aia de la capat. Nu stiu cat de diferit e in canada, dar aici sunt oameni care nu au condus mai departe de granita statutului, ce sa mai spun de zburat cu avionul. Si ma refer la persoane obisnuite care traiesc nu la tara, in "rednecie", ci "average Joe" care traieste visul american si isi plateste taxele regulat la guvern si se bucura de civilizatia la care au ajuns ei.
Romanilor din america nu le place si de aceea ori se intorn dupa ce pun ceva deoparte ori stau pe aici si se plang de viata lor de cate ori au ocazia. In schimb, cand merg acasa, toti se dau mari cu ce au realizat ei de cand au plecat.
Am avut sansa sa ma integrez destul de bine poate ca am plecat de tanar si ii compatimesc pe cei care se considera victime chiar si aici unde teoretic esti liber sa faci orice. Duceti-va, frate inapoi, in vizita de vreo 2 luni sa vede-ti de la ce bine ati plecat si daca va place de ce mai trebui sa veniti aici sa va chinuiti.
Viata e plina de compromisuri/sacrificii asa ca nu are rost sa cauti perfectiunea. Au zis-o marii filozofi.